MIRCEA V. CIOBANU – 70 DE ANI DE LA NAȘTERE

Poetul, dramaturgul, prozatorul, eseistul, criticul literar Mircea V. Ciobanu împlinește onorabila vârstă de 70 de ani. Cu această ocazie, Muzeul Național al Literaturii Române îi urează sănătate și realizări frumoase în tot ceea ce își propune.

S-a născut la 29 februarie 1956 în satul Petreni, raionul Drochia, în familia lui Vasile și a Valentinei Ciobanu. A învățat la Școala Medie nr.1 (azi Liceul „Mihai Eminescu”) din or. Drochia, după care și-a continuat studiile la Universitatea de Stat din Chișinău, Facultatea de Filologie (1978-1983).

Mircea V. Ciobanu deține o vastă experiență didactică, profesând de-a lungul anilor într-un șir de instituții de învățământ: Liceul Teoretic „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din or. Drochia, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Universitatea de Stat din Moldova, Institutul de Științe ale Educației etc.

Din 2000 și până în prezent este redactor-șef la Editura Știința.

Debutul editorial s-a produs în anul 1995 cu volumul de versuri Haydn între două claxoane.

Mircea V. Ciobanu se remarcă printr-o prezență editorială polivalentă, acoperind palierele criticii, eseisticii, poeziei, teatrului și ficțiunii romanești.

 Critică și eseu: Plăcerea interpretării, Editura Prut Internaţional, 2008; Proza lui Sadoveanu, Editura Arc, 2009; Aureliu Busuioc: poetul, prozatorul, dramaturgul, Editura Arc, 2013; Deziluziile necesare, Editura Arc, 2014; Tratat cu literatură, Editura Prut Internaţional, 2015; Aureliu Busuioc: sunt nori albi, dar umbra lor e neagră… (în colaborare cu Eugen Lungu) Editura Prut Internaţional, 2016; Căderile în realitate ale criticului, Editura Junimea, 2017; O legendă: Teatrul „Luceafărul” (în colaborare cu Liliana Popuşoi), Editura Arc, 2018; Eugen Lungu între spațiile și oglinzile timpului (dialoguri), Editura Prut Internaţional, 2019; Regele a murit. Trăiască regele! Petru Vutcărău, chintesența unei iubiri (în colaborare cu Liliana Popușoi), Editura Arc, 2021); Un tărâm al literaturii, Editura Arc, 2021; Rebeliunea Nelly Cozaru (autor-coordonator), Editura Arc, 2022; Literatura română din Republica Moldova. 1991 – 2025. Istoria unor cărți, Editura Cartier, 2026.

 Dramaturgie: Stația terminus, Editura Arc, 1998; Vreme închisă, Editura Arc, 2002; După-amiaza unui faun, Editura TipoMoldova, 2013.

 Poezie: Haydn între două claxoane, Editura Arc,1995 (ediția a doua: Editura Vinea, 2015); Resetare, Editura Vinea, 2014 (ediţia în limba franceză: Réinitialisation, Collection «Bucarest-Paris» 2019).

 Roman: Biblioteca, Editura Junimea, 2021.

Mircea V. Ciobanu este coautor de manuale și auxiliare didactice la limba și literatura română.

 A colaborat/colaborează cu diverse reviste și ziare: Sud-Est cultural, Contrafort, Semn, Revista literară, România literară, Viața românească, Scriptor, Vatra, Convorbiri literare, Luceafărul, Familia, Limba română, Moldova, Timpul, Noi, Clipa, Hyperion, Țara, Flux, Făclia, Jurnal de Chișinău, Gazeta de Chișinău, Timpul.

 Premii și distincții:

Premiul Festivalului Internațional de poezie tânără al revistei „Basarabia”(1995).

Premiul pentru Poezie al Uniunii Scriitorilor din Moldova (2014).

Premiul special al Uniunii Scriitorilor din Moldova (2009).

Premiul pentru eseu și critică literară al Uniunii Scriitorilor din Moldova (2015; 2018).

Premiul de excelență al Uniunii Scriitorilor din Moldova (2017).

Ordinul de Onoare al Republicii Moldova (2012).

Referințe critice

„Tehnicile po(i)etice optzeciste sunt solfegiate cu un aer de ultime consecințe neoavangardiste în volumul „Haydn între două claxoane” (Chișinău, Ed. Arc, 1995, Premiul Festivalului internațional de poezie tânără, Chișinău, 1995) de Mircea V. Ciobanu. Poetul este preocupat esențialmente de modelarea lumii prin ordonare și dez-ordonare, găsind pentru „plămada ei ridicolă cu logica unei elucubrații metafizice” o plasmă lingvistică ce se ordonează-dezordonează progresiv sub semnul discontinuității, jocului (inter)textual, citatul eminescian fiind cel mai frecvent, al „nirvanei metaforice”, produsă de obsesia curgerii timpului, care uneori se toarnă în limpezimi distilate de romanță și al instaurării golurilor în el”.  Mihai Cimpoi

„În sfârșit, critica din Basarabia are exponenți ai postmodernismului nu doar ca viziune, limbaj, tehnică proprii literaturii artistice, dar şi ustensilele postmoderniste şi limbajul specializat al receptării profesioniste. Scriitura criticului Mircea V. Ciobanu este tonică, ritmul – vioi, amplitudinea livrescă – de admirat. Discursul său este direct, intertextualizat, ludic, şocant, observând atuurile, dar şi rateurile cărţilor. În consecinţă, lectura lecturii cărţilor este la fel de antrenantă ca şi scrierea lor”.  Maria Șleahtițchi

„Mircea V. Ciobanu nu este hermeneutul compulsiv, ci omul obsedat de plăcerea scrisului. Autorul interpretează, într-adevăr, texte și idei literare, dar nu pentru a goli călimara, ci pentru a-i face plinul. Cartea sa (Tratat cu literatură – n.n.) nu tratează cu literatură decât, eventual, pe cei care se simt atât de bolnavi de lecturi, cărți etc., încât își pot obloji rănile sau golurile provocate de lectură cu orice, de la coperta aspră a incunabulelor la coperta fără asperități a bestsellerului modern – exaltarea nesănătoasă (atât de proprie jertfelor cărții) este, de altminteri, semnul prin care deosebești omul care iubește Cartea de cel care iubește toate cărțile”. Adrian Ciubotaru

 „Mircea V. Ciobanu oferă, prin această lucrare (Literatura română din Republica Moldova. 1991 – 2025. Istoria unor cărți – n.n.), un ghid esențial de lectură, care ne pune în fața unei evidențe: cărțile scrise în ultimele trei decenii și jumătate în Republica Moldova alcătuiesc o parte consistentă a literaturii române contemporane. E un prilej pentru cititorii și criticii din țară să conștientizeze definitiv această realitate”. Bogdan Crețu

Cărți de Mircea V. Ciobanu în colecțiile Muzeului Național al Literaturii Române:

f.b. 12198 – Mircea V. Ciobanu. Haydn între două claxoane. Chișinău: Arc, 1995.

f.b. 16631 – Mircea V. Ciobanu. Stația terminus. Chișinău: Arc, 1998.

f.b. 15445 – Mircea V. Ciobanu. Plăcerea interpretării. Chișinău: Prut Internaţional, 2008.

f.b. 17117 – Mircea V. Ciobanu. Aureliu Busuioc: poetul, prozatorul, dramaturgul. Chișinău: Arc, 2013.

f.b. 18758 – Mircea V. Ciobanu. Resetare. București: Vinea, 2014.

f.b. 18757– Mircea V. Ciobanu. Deziluziile necesare. Chișinău: Arc, 2014.

f.b. 19542 – Mircea V. Ciobanu. Haydn între două claxoane. Ediția a II-a. București: 2015.

f.b. 20799 – Mircea V. Ciobanu, Eugen Lungu. Aureliu Busuioc: sunt nori albi, dar umbra lor e neagră…Chișinău: Prut Internaţional, 2016.

f.b. 18756 – Mircea V. Ciobanu. Căderile în realitate a criticului. Iași: Junimea, 2018.

f.b. 19492 – Mircea V. Ciobanu. Eugen Lungu între spațiile și oglinzile timpului. Chișinău: Prut Internațional, 2018.

 

TRECERE DE NIVEL

 Iar când ajung la pasaj,

se închide bariera

și iarăși întârzii

din cauza altuia,

care de asemenea se grăbește.

Dacă nu ții cont de barieră,

nu mai încapi

în lada prea strâmtă a timpului.

Dar dacă ții cont de ea

și-i rezervi câteva minute,

i te oprești în față

și atunci când e deschisă!

Dai dracului toată aritmetica pronosticului

și-ți folosești timpul liber

haotic, dar – integral!

Dar iată că dai iarăși

cu fruntea în bariera închisă

și îl aștepți pe altul, grăbit,

șă treacă,

pentru că cei care merg pe drum drept și neîntrerupt au avut tot timpul prioritate față de cei care rătăcim pe căi sinuoase și anevoioase. (Poezie din volumul Haydn între două claxoane)

 BIBLIOTECA (fragment, p. 21-23)

 „În fine, noi uităm nu din cauza memoriei slabe și a imposibilității creării unui sistem de clasificare-sistematizare a amintirilor. Nu. Noi „uităm” pentru că multe amintiri nu vrem să le ținem minte. Micile noastre ticăloșii se șterg din memorie ușor, făcând loc acolo doar faptelor noastre „eroice”, comportamentului nobil, care ne transformă (în ochii noștri) în personaje pozitive. Aceste dulci amintiri ale propriului eroism sau ale propriei ingeniozități, după caz, se întăresc și mai mult în mintea noastră atunci când le povestim altora. Uneori, faptele de eroism (fabuloase în cea mai mare parte), povestite frecvent, încep să devină ca și adevărate și, deja nu ascultătorii, ci noi înșine începem să credem că s-au produs cu adevărat. Nu putem fi decât martiri nedreptățiți de soartă, rezistând stoic vicisitudinilor, sau eroi care ne-am opus în mod exemplar grelelor încercări, asigurând prin sacrificii, mântuirea și prosperitatea neamului.

Ce se depozitează însă în tenebrele memoriei noastre? Găsesc un caiet în care cineva (să fi fost chiar eu? – acum nu pot fi sigur de asta) a notat niște „Exerciții necesare de recuperare a memoriei”. Cineva îl sfătuise pe autorul exercițiilor că mărturisirea faptelor e un bun leac pentru recuperarea memoriei și liniștii sufletești. Una dintre note explica o situație confuză. Autorul mărturisirii (eram tot eu?) povestea cum era îndrăgostit de o artistă, dar ea îl preferase pe un poet cu păr ondulat, rămas în oraș după evacuarea instituțiilor și autorităților românești. Era vara lui 1940. Autorul notiței a scris noilor autorități un denunț, în esență, în care poetul era prezentat ca un burghez cu opinii antisovietice. Nu a fost crezut imediat, scriitorul arătându-și loialitate față de noua putere: își mai arăta niște rezerve față de scrierile „revoluționarilor” și față de limbajul lor inadecvat unei literaturi autentice, dar nu avea gând rău împotriva noii puteri proletare.

Însă atunci când s-a decis purificarea spațiului politic și cultural de elemente ostile regimului, autoritățile și-au amintit de scrisoarea-denunț. Era periculos să „nu ia atitudine”, indiferent de cât adevăr era în acea scrisoare (de care autorul deja uitase, mai ales că fata de care se îndrăgostise îl părăsise între timp pe poetul cu păr ondulat, în favoarea unui emigrant care tocmai se evacua la Viena sau Salzburg). Și atunci au dat curs denunțului. În consecință, poetul, care rămăsese în oraș dintr-un soi de admirație față de „puterea populară”, luă calea GULAG-ului. Nu s-a mai auzit de el.

O altă notă destăinuia cum, în același an 1940, confidentul scuipa și arunca ouă clocite în soldații români care se retrăgeau, iar a doua zi întâlnea cu flori armata roșie „eliberatoare”. Adevărat tot el se spovedea, câteva pagini mai încolo, cum în 1941 îi pâra deja pe evreii care au colaborat cu sovieticii și au dat dovadă de exces de zel în atitudinea dușmănoasă față de fosta administrație românească. Iar în 1944, se pare – după scris – că tot el redevenea cetățean sovietic, demascând „dușmanii poporului” etc., etc…

Micimea sufletului omenesc (mi) se developa simplu în explicațiile: „eram cu majoritatea…eram cu cei drepți”. Niciodată – cu minoritatea nemulțumită, enervantă, rebelă, de orice fel. Cu cei mulți – pentru că e mai limpede, e mai multă stabilitate. Pentru că cei mulți, firește, au întotdeauna dreptate”.

 LITERATURA ROMÂNĂ DIN REPUBICA MOLDOVA. 1991 – 2025. ISTORIA UNOR CĂRȚI (fragment, p. 14)

„Am o listă consistentă de autori pe care îi citesc cu plăcere, orice gen ar vizita, de la romane la studiile culturale, de la exegeze fundamentale la pasagere articole de ziar. Dar nu e întotdeauna așa. Unii autori, care nu s-au remarcat prin foarte multe texte memorabile, au comis un roman sau o altă piesă genială, și atunci îi apreciez opera, nu personalitatea. Iată de ce am pus accentul pe lucrările concrete, nu pe autori. Sau dacă vreți: am inversat perspectiva, pornind de la produs și mergând spre autor, spre CV, nu invers.

Avantajul unei istorii de felul acesteia pe care o propunem (înțeleg și care îi sunt limitele și riscurile, dar deocamdată îi caut plusurile) începe de la un amănunt particular (în general, conceptul acestei construcții se ține pe singular, pe individual): fiecare text inclus aici (și care se referă la un titlu concret) poate fi citit autonom, fără o legătură obligatorie cu altele (deși corelarea lor aduce, sper, alte revelații). (…)

Un text literar – ca să ne amintim de butada lui Tudor Vianu – nu doar comunică, ci se și comunică. Biografia autorului și chiar biografia contextului politic și geopolitic nu sunt neapărat relevante. Consecutiv, în ceea ce ține de ediția noastră, biografia pretextuală ne interesează mai puțin (și doar în cazul în care ea este relevantă), în schimb biografia contextului, pe care o creează chiar aceste cărți despre care scriem, s-ar putea să conteze pentru cititor și pentru fenomenul care ne interesează. Și această biografie a contextului creat de ea chiar face parte din istoria cărții”.